Incendii de vegetație uscată
În aceste momente, pompierii mehedințeni acționează pentru stingerea mai multor focare manifestate la vegetație uscată pe raza localităților Vânjuleț și Burila Mică.
Echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare intervin cu două autospeciale de stingere pentru limitarea și stingerea incendiilor, care amenință locuințele cetățenilor, un depozit de cereale și o fermă.
În sprijin, s-au deplasat și două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.
Având în vedere avertizarea de COD ROȘU de caniculă și uscăciunea avansată din anumite zone, facem APEL către toți cetățenii să fie RESPONSABILI!
Vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în spații deschise este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
UPDATE
În aceste momente, intervin 36 de pompieri pentru stingerea focarelor manifestate pe raza localităților Vânjuleț și Burila Mică.
În zona localității Burila Mică acționează:
* 1 ofițer și 25 de subofițeri;
* 4 autospeciale de stingere;
* o autospecială de primă intervenție și comandă.
Pentru protecția cetățenilor aflați în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost trimis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
În zona localității Vânjuleț acționează:
* 1 ofițer și 9 subofițeri;
* 2 autospeciale de stingere;
* o autospecială de muncă operativă.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu efective din turele libere pentru a răspunde tuturor solicitărilor.
Pompierii au reușit să împiedice propagarea focului la gospodăriile cetățenilor, acționând în continuare pentru lichidare.
Intervenția este una dificilă, deoarece flăcările se extind cu repeziciune din cauza vântului.
În sprijin, au fost solicitate și două echipaje din cadrul ISU Dolj și ISU Gorj.
Având în vedere amploarea incendiilor, pentru buna coordonare a intervenției, la nivelul ISU Mehedinți s-a activat și grupa operativă.