Final de tură!
După peste 19 ani petrecuți în structurile militare, plutonier adjutant șef Guțulescu Marin, din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare, își încheie activitatea de salvator.
Pentru colegi, „Nea Marin” a fost mai mult decât un șofer de autospeciale. A fost omul care a pornit mereu motorul cu calm și siguranță. În spatele volanului, dar și în mijlocul echipei, a demonstrat devotament și o răbdare pe care doar anii de experiență o pot forma.
Cei care au lucrat alături de el povestesc că a fost mereu o persoană dedicată, implicată în activitățile de întreținere ale autospecialelor, un camarad pe care te puteai baza oricând, fiind genul de om „bun la toate”.
În semn de apreciere pentru curajul și profesionalismul de care a dat dovadă, pompierul a primit din partea conducerii placheta onorifică a inspectoratului.
„Nea Marin”, îți dorim o pensie lungă, liniștită, cu multă sănătate și clipe frumoase alături de familie și cei dragi!

