Vacanță în siguranță
În sezonul estival, pentru a suporta mai ușor temperaturile ridicate, tot mai multe persoane preferă să petreacă timpul în natură, desfășurând diverse activități recreative, care implică și scăldatul în ape curgătoare sau lacuri.
Din nefericire, în această săptămână, un tânăr și-a pierdut viața în fluviul Dunărea. Tragedia s-a produs miercuri după-amiază, în localitatea Ostrovu Corbului, unde pompierii mehedințeni au fost solicitați pentru căutarea unei persoane posibil înecate. Pentru găsirea victimei, s-a solicitat sprijinul scafandrilor din cadrul ISU Gorj. După scoaterea la mal a tânărului, acesta a fost declarat decedat de către medicul echipajului SAJ.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente cu consecințe tragice, ISU Mehedinți aduce în atenția cetățenilor câteva reguli și măsuri ce trebuie respectate pentru a se bucura de o vacanță în siguranță.
Facem apel la aceștia să frecventeze numai locurile special amenajate pentru înot şi să respecte avertizările privind interzicerea scăldatului în alte zone decât cele autorizate.
Recomandăm EVITAREA SCĂLDATULUI în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci.
Pentru evitarea șocului hipotermic, cetățenii nu trebuie să intre, imediat, în apa rece, după ce au stat mult timp la soare.
Totodată, pentru prevenirea unor situații de urgență, aceștia nu trebuie să se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte.
O atenție deosebită trebuie acordată și copiilor, care nu trebuie lăsați nesupravegheaţi, mai ales în locuri unde există posibilitatea căderii lor în apă.
Este important ca persoanele să se protejeze, purtând echipamente adecvate, de fiecare dată când aleg să își petreacă timpul în apă, chiar și atunci când fac plimbări cu barca.
Reamintim că, în timpul unor vijelii sau furtuni, scăldatul este INTERZIS.
În situația în care sunteți martorii unui eveniment și observați că o persoană se află în pericol de înec: se agită, strigă după ajutor, nu ezitați să îi veniți în sprijin, însă fără a vă expune pericolului de a deveni și dumneavoastră o victimă.
Imediat ce persoana este scoasă din apă, se solicită ajutor specializat prin apelarea numărului unic de urgență 112. Dacă victima respiră, se așează întinsă pe spate, iar calea aeriană se menține deschisă. Important de menționat este faptul că victima nu trebuie așezată în poziție laterală de siguranță deoarece există riscul ca aceasta să fi suferit o leziune a coloanei cervicale.
În cazul în care victima nu respiră, se încep imediat manevrele de resuscitare. Pentru a fi efectuate corect, prima dată se aplică 5 ventilații, urmate de 30 de compresiuni toracice, apoi două ventilații și se continuă până la sosirea forțelor de intervenție.