Stingerea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier continuă și astăzi
În cursul zilei de ieri, 08 octombrie, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 16 incendii de vegetație uscată, unele dintre acestea manifestându-se pe suprafețe întinse de teren și în zone greu accesibile. Cele mai complexe intervenții au continuat în zonele Crivița-Culmea Eșelniței, Camăna-Podeni și Șovarna-Studina, unde forțele de intervenție depun eforturi susținute pentru limitarea propagării flăcărilor.
În zonele Crivița-Culmea Eșelniței, pompierii din cadrul ISU Mehedinți, sprijiniți de forțe ale ISU Dolj și de personalul ocoalelor silvice, al Parcului Natural Porțile de Fier și Salvamont, au continuat acțiunile de stingere, supraveghere și limitare a propagării incendiului. În cursul zilei de ieri, flăcările au afectat alte aproximativ 80 de hectare de litieră, suprafața totală afectată până în prezent în zonele Crivița, Culmea Eșelniței și Lazuri fiind estimată la aproximativ 1.130 de hectare de litieră și 100 de hectare de vegetație uscată.
Intervenția s-a concentrat asupra monitorizării și extinderii benzilor minerale realizate în zilele precedente, precum și asupra stingerii focarelor în zonele în care relieful a permis accesul personalului.
În sprijinul forțelor de la sol a intervenit și un elicopter rescUE, care a transportat un bazin cu o capacitate de aproximativ 9 tone de apă într-o zonă greu accesibilă de pe Culmea Eșelniței. De asemenea, elicopterul este folosit și pentru transportarea personalului și a tehnicii de intervenție în zonele respective.
În zona Camăna-Podeni, pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, unul în apropierea locuințelor și colibelor, iar cel de-al doilea pe drumul dintre Podeni și Gornenți, până la limita cu județul Caraș-Severin, unde a fost continuată realizarea unei benzi minerale pentru limitarea propagării incendiului.
În cursul zilei de ieri, incendiul a afectat alte aproximativ 40 de hectare de litieră și 20 de hectare de vegetație uscată. Suprafața totală afectată până în prezent a ajuns la aproximativ 122 de hectare de litieră și 40 de hectare de vegetație uscată.
O altă intervenție de amploare s-a desfășurat în localitatea Studina, comuna Șovarna, unde pompierii din cadrul Stației de Pompieri Baia de Aramă au acționat, alături de lucrători ai Ocolului Silvic, pentru stingerea incendiului de fond forestier.
În cursul zilei de ieri au fost afectate aproximativ cinci hectare de litieră și 20 de hectare de vegetație uscată, suprafața totală afectată ajungând la aproximativ 205 hectare de litieră și 25 de hectare de vegetație uscată.
Pe lângă aceste intervenții de amploare, doar în 24 de ore, pompierii mehedințeni au acționat pentru stingerea altor incendii de vegetație uscată și litieră izbucnite pe raza localităților Rogova, Corcova, Izvoru Frumos, Căzănești, Izvoarele, Poșta Veche, Imoasa, Oprișor, Jirov, Gârbovățu de Sus, Bârda și Ohaba.
Misiunile se desfășoară în condiții deosebit de dificile, majoritatea zonelor afectate fiind caracterizate de un relief foarte accidentat, cu versanți abrupți și locuri inaccesibile personalului de intervenție. În multe situații, acțiunea directă asupra focarelor este imposibilă, fiind necesară realizarea unor benzi minerale la distanțe considerabile față de zonele în care se manifestă flăcările. Totodată, fumul dens îngreunează desfășurarea operațiunilor de stingere.
Reamintim că, în urmă cu doar câteva zile, un coleg aflat în deplasare către o intervenție a surprins o persoană care incendia vegetația uscată. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți care a amendat persoana respectivă cu suma de 15.000 lei.
Este important de subliniat că, în România, arderea vegetației este strict interzisă prin lege. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice. O singură clipă de neatenție poate avea consecințe grave, uneori chiar tragice.
În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”.
Mai multe informații: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/nu-aprinde-pericolul!-arderea-vegetatiei-uscate-este-interzisa!-3926
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.






