Stingerea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier continuă și astăzi
Pompierii continuă și astăzi, 08 octombrie, misiunile pentru gestionarea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier din zonele Crivița-Culmea Eșelniței, Camăna-Podeni și Șovarna-Studina.
În zonele Crivița-Culmea Eșelniței, dispozitivul de intervenție este format din forțe ale ISU Mehedinți și ISU Dolj, cu autospeciale de stingere, autospeciale de primă intervenție și comandă, microbuze și alte mijloace specifice. Pentru coordonarea misiunilor, în zonă este operaționalizat Punctul Operativ Avansat.
În urma recunoașterilor efectuate în zilele precedente, au fost identificate trei focare, în zonele Crivița, Valea Eșelniței și Culmea Eșelniței. Suprafața arsă este estimată la aproximativ 1.000 de hectare.
În zona Camăna-Podeni, pompierii mehedințeni continuă intervenția pentru stingerea incendiului de fond forestier. Pe parcursul zilei de ieri, forțele au acționat în două sectoare, unul în zona locuințelor, pentru supraveghere și stingere la nevoie, iar cel de-al doilea pe drumul dintre Podeni și Gornenți, până la limita cu județul Caraș-Severin, pentru localizarea și stingerea focarelor. În această zonă, a acționat și un echipaj ISU Timiș care intervine în județul Caraș-Severin.
În sprijinul forțelor de la sol a intervenit și un elicopter Black Hawk, care a efectuat mai multe aruncări cu apă în zona Podeni, contribuind la limitarea propagării incendiului și la protejarea caselor și colibelor aflate în apropierea focarelor.
O altă intervenție continuă în zona Șovarna-Studina, unde acționează pompierii din cadrul Stației de Pompieri Baia de Aramă, cu o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă.
În cursul zilei de ieri, incendiul a fost lichidat în sectorul dinspre sat. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 100 de hectare de pădure și cinci hectare de vegetație uscată.
În total, pentru gestionarea celor trei incendii sunt mobilizați peste 61 de pompieri, sprijiniți de lucrători ai ocoalelor silvice, rangeri ai Parcului Natural Porțile de Fier, Salvamont Mehedinți și voluntari din cadrul comunităților locale.
Intervențiile se desfășoară în condiții deosebit de dificile, majoritatea zonelor în care se manifestă incendiile fiind caracterizate de un relief foarte accidentat, cu versanți abrupți și locuri inaccesibile personalului de intervenție. În aceste condiții, acțiunea directă asupra focarelor este, în multe situații, imposibilă, iar pompierii sunt nevoiți să realizeze benzi minerale la distanțe considerabile față de zonele în care se manifestă flăcările, pentru a limita propagarea incendiilor.
Reamintim că, în urmă cu doar câteva zile, un coleg aflat în deplasare către o intervenție a surprins o persoană care incendia vegetația uscată pe marginea drumului dintre localitățile Stârmina și Vânjuleț. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți care a amendat persoana respectivă cu suma de 15.000 lei.
Este important de subliniat că, în România, arderea vegetației este strict interzisă prin lege. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice. O singură clipă de neatenție poate avea consecințe grave, uneori chiar tragice.
În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”.
Mai multe informații: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/nu-aprinde-pericolul!-arderea-vegetatiei-uscate-este-interzisa!-3926
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

