Situații de urgență gestionate în weekend
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în perioada 17-19 ianuarie, pentru gestionarea a 41 de situații de urgență.
Dintre acestea, 32 de intervenții au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au apelat numărul unic de urgență 112.
Sâmbătă seara, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unui accident rutier produs între două autoturisme și un autotren pe DN 6, la ieșirea spre localitatea Topleț. Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, un bărbat a fost declarat decedat de către medicul SAJ.
Duminică dimineața, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Strehaia a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe raza localității Strehaia. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Autoturismul a fost distrus în totalitate, cauza probabilă de izbucnire fiind scurtcircuit electric.
Noaptea trecută, pompierii din cadrul Stației de Pompieri Baia de Aramă au acționat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la fond forestier pe raza localității Isverna. În sprijin, s-au deplasat și echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin cu saci stingători și unelte genistice.
După cinci ore de luptă cu flăcările, două focare au fost lichidate, în aceste momente lucrându-se pentru stingerea ultimului focar de incendiu.
Suprafața afectată este de aproximativ 30 hectare de pășune și 3 hectare litieră și coronament.
Alături de pompieri, participă trei pădurari și 15 voluntari cu două ATV-uri din cadrul SVSU Isverna.
Intervenția este una dificilă din cauza terenului foarte accidentat, echipajele aflându-se și în imposibilitatea de a înainta din cauza reliefului dificil.
Facem apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.