Pompierii mehedințeni, împreună cu Filiala de Cruce Roșie Mehedinți, au readus speranța în casa unei familii
În ajun de sărbători, când o casă ar fi trebuit să se umple de lumină și liniște, destinul a lovit nemilos o familie din Ilovăț. Tatăl Narcisei, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială Ilovăț, s-a stins într-un accident tragic, lăsând în urmă o durere greu de cuprins în cuvinte.
Bărbatul venise acasă din Germania, unde muncea pentru a-și întreține familia. Era unicul sprijin al celor dragi: soția, fiica lor Narcisa și mama lui, grav bolnavă. Într-o singură clipă, siguranța lor s-a năruit, iar viața a devenit o luptă pe care nimeni nu ar trebui să o ducă singur.
La locul accidentului au ajuns pompierii. Oameni obișnuiți să lupte pentru viața celor aflați în situații dificile, dar neputincioși în fața sorții. Au încercat să salveze o viață, însă nu au reușit. Imaginea acelei zile și gândul la copilul rămas fără tată nu le-au dat pace.
Durerea familiei este cu atât mai mare cu cât nu există un sprijin din partea rudelor. Trei femei au rămas singure: o mamă îndurerată, o bunică grav bolnavă și o fetiță care ar fi trebuit să se bucure de copilărie, nu să învețe ce înseamnă pierderea.
Mișcați de această dramă, pompierii mehedințeni au decis că povestea lor cu această familie nu se va opri la locul accidentului. Au strâns bani, fiecare cât a putut, din inimă, și, alături de filiala de Cruce Roșie Mehedinți, au mers să le viziteze. Nu au adus înapoi ceea ce s-a pierdut, dar au adus ceva la fel de important...speranța.
Astăzi, colegii noștri nu au pornit sirenele. Au adus alinare, au aprins o lumină într-o casă în care tristețea se așezase adânc. Și au demonstrat că, uneori, adevărații eroi nu salvează doar vieți, ci rămân alături de oameni și după ce totul pare pierdut.
Felicitări, dragi colegi! Felicitări, Crucea Roșie!



