Opriți arderile necontrolate!
În ultimele 72 de ore, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 47 de incendii, dintre care 43 de incendii de vegetație uscată și litieră, transportul a trei persoane supraponderale, degajarea unui copac căzut pe carosabil, dar și pentru acordarea asistenței medicale unui număr de 30 de persoane cu diverse afecțiuni.
Pompierii militari, sprijiniți de echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență, lucrători ai ocoalelor silvice, autorități locale și cetățeni, au depus eforturi susținute pentru limitarea și lichidarea incendiilor care s-au manifestat pe suprafețe foarte mari, în numeroase zone ale județului.
Cele mai multe misiuni au fost generate de incendiile de vegetație uscată, miriște, lăstăriș, mărăciniș și litieră, unele dintre acestea propagându-se pe suprafețe de zeci sau chiar sute de hectare și punând în pericol fondul forestier, locuințe și anexe gospodărești.
O intervenție de amploare s-a desfășurat în localitatea Orevița Mare, unde echipajele Stației de Pompieri Vânju Mare au acționat pentru stingerea unui incendiu care a afectat aproximativ 300 de hectare de vegetație uscată. În localitatea Gruia, flăcările au cuprins aproximativ 100 de hectare de vegetație uscată, iar la Celnata incendiul a afectat circa 80 de hectare de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș și aproximativ 40 de hectare de litieră, precum și o locuință aflată în construcție și patru anexe gospodărești.
Intervenții dificile s-au desfășurat și în localitățile Crăguiești, Cotoroaia și Ruptura, Menți, Pădina Mare, Gârbovățu de Sus, Podeni și Isverna, unde incendiile au ajuns la litiera pădurii. În mai multe situații, misiunile s-au prelungit până după miezul nopții, iar în zonele afectate au rămas reprezentanți ai ocoalelor silvice pentru supraveghere.
În localitatea Rudina, incendiul izbucnit în data de 02 septembrie a fost lichidat după mai multe zile de intervenție. Pentru sprijinirea forțelor terestre a acționat și un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație, care a efectuat aruncări asupra focarelor. În total, incendiul a afectat aproximativ 100 de hectare de litieră și 27 de hectare de vegetație uscată.
Din păcate, amploarea acestor evenimente arată încă o dată cât de repede se poate transforma un foc scăpat de sub control într-un incendiu de proporții. În condiții de uscăciune avansată și vânt, flăcările se propagă cu repeziciune, afectând terenuri, păduri, gospodării și ecosisteme și punând în pericol viața oamenilor și a animalelor.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) şi de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice).
Facem apel la cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre.
În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”.
Mai multe informații: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/nu-aprinde-pericolul!-arderea-vegetatiei-uscate-este-interzisa!-3926
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
