Opriți arderile necontrolate!

În perioada 31 iulie-03 august, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 35 de incendii, salvarea victimelor a două accidente rutiere, alte situații de urgență, dar și pentru acordarea asistenței medicale unui număr de 34 de persoane cu diverse afecțiuni.

De asemenea, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor, echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Baia de Aramă au fost prezente pe durata manifestărilor prilejuite de festivalul „Ponoare, Ponoare”.

Dintre cele 35 de incendii, 33 au izbucnit la vegetație uscată, miriște și litieră.

Pompierii militari și echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins suprafețe extrem de mari. Au fost afectate peste 990 de hectare de vegetație uscată, litieră și miriște, 3 hectare de viță de vie, baloți de plante furajere, gunoi menajer, un conac de lemn și un autoturism.

         Forțele de intervenție au depus eforturi susținute pentru a limita și lichida incendiile care s-au întins pe suprafețe foarte mari, în zone greu accesibile, și care, din cauza vântului și a uscăciunii avansate, riscau să se extindă cu repeziciune spre locuințele cetățenilor.

        Din păcate, se pare că mesajele noastre nu ajung la populația care în continuare alege să incendieze terenurile, fără a conștientiza pericolul la care expun o întreagă comunitate.

        În acest sfârșit de săptămână, în cooperare cu colegii din cadrul IPJ și IJJ, pompierii au efectuat misiuni de patrulare și prevenire cu scopul descurajării cetățenilor în acțiunile de incendiere.

        În continuare, facem apel la cetățeni să conştientizeze că focul, în perioade caniculare și cu uscăciune avansată, scăpat de sub control sau în condiţii de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol bunurile, sănătatea şi chiar viaţa semenilor.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) şi de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice).

Facem apel la cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre.

În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”.

Mai multe informații: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/nu-aprinde-pericolul!-arderea-vegetatiei-uscate-este-interzisa!-3926

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.