Misiuni gestionate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 17 incendii, dintre care 15 izbucnite la vegetație uscată, dar și pentru acordarea asistenței medicale unui număr de șase persoane cu diverse afecțiuni.

Echipajele au depus eforturi susținute pentru gestionarea situațiilor de urgență înregistrate la nivelul județului, unele dintre misiuni necesitând intervenții de lungă durată și mobilizarea unui număr important de forțe și mijloace.

O intervenție complexă se desfășoară la fabrica de celuloză din municipiul Drobeta Turnu Severin, unde se acționează pentru stingerea incendiului izbucnit în cursul zilei de luni. Intervenția este una de durată, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile și necesitatea identificării și lichidării tuturor focarelor.

După efectuarea schimbului de efective din această dimineață, la fața locului acționează doi ofițeri și 24 de subofițeri cu 6 autospeciale de stingere și o autospecială de salvare de la înălțimi.

O intervenție de amploare s-a desfășurat seara trecută în localitatea Bobaița, comuna Malovăț, unde echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin și Detașamentului de Pompieri Motru au acționat pentru stingerea unui incendiu care a afectat aproximativ 50 de hectare de vegetație uscată.

Intervenții dificile s-au desfășurat și în localitățile Izvoru Aneștilor și Ostrovu Corbului. La Izvoru Aneștilor, flăcările au cuprins aproximativ 30 de hectare de vegetație uscată și 10 hectare de litieră, iar la Ostrovu Corbului incendiul a afectat aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și un hectar de litieră de pădure.

În localitatea Vrata, pompierii din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a afectat aproximativ 14 hectare de vegetație uscată. Alte incendii s-au manifestat în localitățile Breznița-Ocol, Salcia, Cioroboreni, Magheru, Vânjuleț, Brebina, Vrancea și Izvoru Bârzii. În cazul incendiului din localitatea Salcia, flăcările au cuprins aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și au afectat un autoturism în proporție de 90%.

Misiunile de lungă durată continuă în zona Lazuri din municipiul Orșova și în zona Crivița din localitatea Eșelnița. În sprijinul forțelor terestre a intervenit și un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație. Până în prezent, incendiul din zona Lazuri a afectat aproximativ 30 de hectare de litieră de pădure și cinci hectare de vegetație uscată, iar cel din zona Crivița aproximativ 44 de hectare de litieră și vegetație uscată.

Din păcate, amploarea acestor evenimente arată încă o dată cât de repede se poate transforma un foc scăpat de sub control într-un incendiu de proporții. În numeroase situații, împrejurările care au favorizat producerea incendiilor au fost folosirea intenționată a sursei de aprindere și focul deschis în spații deschise.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) şi de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice).

În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”.

Mai multe informații: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/nu-aprinde-pericolul!-arderea-vegetatiei-uscate-este-interzisa!-3926

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.