Exercițiu privind intervenția  în cazul unui accident rutier cu victime multiple urmat de incendiu

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi a organizat şi desfăşurat astăzi, 26 martie, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, privind intervenţia în cazul unui accident rutier cu victime multiple, urmat de incendiu, pe DN 6, în zona Stației CFR Orșova.

Conform scenariului, în accidentul rutier au fost implicate o autocisternă, un  microbuz ce transporta 14 călători şi un autoturism  în care se aflau două persoane, în urma impactului, declanșându-se un incendiu la combustibilul scurs pe partea carosabilă, existând pericolul propagării la întreaga cisternă ce transporta benzină.

La acest exerciţiu, care a impus activarea Planului Roşu de Intervenţie, a Planului județean de înștințare, dar și a Planului realizării capacității operaționale, au fost mobilizaţi peste 60 de pompieri, care au intervenit cu cinci  ambulanţe SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, patru autospeciale de primă intervenție, o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială de cercetare chimică și una pentru intervenția la calamități și dezastre.

Pentru salvarea victimelor, alături de pompierii mehedințeni, au acţionat și echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinți, situaţia de urgenţă fiind gestionată cu sprijinul efectivelor de jandarmi şi poliţişti.

Simularea a presupus și activarea Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) la ordinul prefectului județului Mehedinți, fapt ce a impus prezența mai multor reprezentanți ai instituțiilor cu rol în gestionarea acestui tip de risc: UPU Dr. Tr. Severin, CPU Orșova, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, Secția Drumuri Naționale Orșova, Direcția Județeană de Mediu Mehedinți, Garda Națională de Mediu, CLSU Orșova, voluntari ai Filialei de Cruce Roșie Mehedinți și ai ISU Mehedinți.

 Prin desfăşurarea acestui exerciţiu a fost verificat modul de cooperare a structurilor de intervenţie implicate în gestionarea unei astfel de situaţii de urgenţă, dar şi viabilitatea Planului Roşu de intervenţie.

Exerciţiul a urmărit asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie în cazul producerii unor accidente în care sunt implicate produse periculoase, având ca rezultat victime multiple, precum și antrenarea forţelor participante în vederea reducerii timpilor operativi de intervenţie.