DECLARAȚIE DE PRESĂ 23 decembrie 2025 - Sărbători fără incidente

În această perioadă, în fiecare locuință a fost împodobit sau urmează să fie împodobit bradul, un simbol al sărbătorilor de iarnă, al veseliei, generozității și solidarității.

Pentru ca bucuria acestor sărbători, petrecute alături de cei dragi, să nu fie umbrită de tragedii provocate de incendii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi reaminteşte cetăţenilor că bradul de Crăciun trebuie să fie amplasat cât mai departe de sobele în care se face focul sau de alte mijloace de încălzire.

         Acesta se va fixa într-un suport care să-i asigure o stabilitate cât mai bună, iar în apropierea lui nu se vor aprinde lumânări sau artificii.

         Instalaţiile şi decoraţiunile electrice trebuie utilizate fără a avea defecţiuni sau improvizaţii şi fără a suprasolicita rețeaua electrică, prin folosirea simultană a mai multor receptori.

         Pe timpul nopţii sau la părăsirea locuinţei, recomandăm cetăţenilor să stingă focul din sobe, să deconecteze aparatele electrice de încălzit şi instalaţiile de iluminat ornamental.

Pentru a evita situațiile neplăcute, manifestați maximă atenție la articolele pirotehnice:

  • cumpărați articole pirotehnice doar din surse autorizate și evitați mediul on-line;
  • nu permiteți minorilor accesul la articole pirotehnice, chiar dacă sunt de mici dimensiuni și aparent, inofensive;
  • folosiți articolele pirotehnice doar în condiții legale și evitați zonele aglomerate, locuințele, instituțiile, benzinăriile sau mijloacele de transport;
  • respectați instrucțiunile și distanțele de siguranță înscrise pe ambalaj;Materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în apropierea surselor sau echipamentelor de încălzire.

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță al comunității, specialiștii Inspecției de Prevenire au intensificat, în perioada sezonului rece, acțiunile de verificare și control la centrele comerciale cu afluență mare de persoane și în spațiile de alimentație publică unde vor fi organizate evenimente.

De la începutul lunii decembrie, aceștia au executat 50 de controale la spațiile de  comerț și alimentație publică, fiind constatate 222 de nereguli. Au fost aplicate 103 avertismente și 65 de amenzi, în cuantum de 160.000 lei, urmând ca acțiunile să continue la unitățile de alimentație publică în care se vor organiza evenimente cu ocazia Crăciunului și Revelionului.

În vacanța de sărbători, peste 100 de pompieri mehedințeni vor fi zilnic la datorie pentru a răspunde prompt tuturor solicitărilor primite, fiind pregătiți să acționeze în sprijinul semenilor.

Având speranța că cetățenii vor fi receptivi la sfaturile noastre și vor respecta măsurile de apărare împotriva incendiilor, le dorim acestora sărbători pline de bucurie, speranță și recunoștință. 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.