CONFERINȚĂ DE PRESĂ 15.01.2026

Activitatea Inspecției de Prevenire în perioada sărbătorilor Activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Informării Preventive

În fiecare an, în perioada sezonului rece, specialiștii Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Mehedinți intensifică acțiunile de verificare și control la centrele comerciale cu afluență mare de persoane și în spațiile de alimentație publică unde se organizează în mod obișnuit evenimente.

Aceste controale au ca scop identificarea și remedierea posibilelor cauze care pot genera situații de urgență și care pot pune cetățenii în pericol.

Pentru siguranța comunității, pe timpul efectuării controalelor, s-a urmărit respectarea măsurilor cu rol de securitate la incendiu, exploatarea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu, menținerea practicabilă a căilor de evacuare în caz de incendiu (la parametrii proiectați), modul de asigurare a condițiilor de evacuare a utilizatorilor în caz de incendiu, exploatarea în siguranță a instalațiilor utilitare aferente construcțiilor respective (încălzire, electrice și ventilație).

Astfel, în luna decembrie, colegii noștri din cadrul Inspecției de Prevenire au desfășurat 93 de controale pe timpul cărora s-au constatat 313 deficiențe, din care 261 de deficiențe au fost sancționate și 19 soluționate. Au fost aplicate 162 avertismente și 99 de amenzi în cuantum de 246.500 lei.

Întrucât siguranța cetățenilor este esențială și rămâne un deziderat principal, Inspecția de Prevenire derulează permanent activități de informare preventivă, care cuprind măsuri și activități specifice ce vizează diseminarea măsurilor de prevenire și a modului de comportare care trebuie urmat premergător, pe timpul, dar și după producerea situației de urgență, în scopul preîntâmpinării apariției sau al diminuării efectelor acesteia.

          Având în vedere că, în numeroase zone rurale, evenimentele au fost organizate în săli aflate în administrarea autorităților locale, a fost dispusă măsura înștiințării tuturor primăriilor cu privire la obligațiile ce le revin, conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, potrivit căreia primarul are responsabilitatea de a asigura controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul adunărilor și manifestărilor publice.

Totodată, serviciile voluntare pentru situații de urgență au fost instruite corespunzător și au supravegheat desfășurarea manifestărilor, verificând, anterior începerii acestora, respectarea tuturor măsurilor de securitate și existența mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor. 

În data de 13 ianuarie, având în vedere că a fost într-o zi de marți, a fost marcată Ziua Informării Preventive.

Astfel, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților au desfășurat activități de informare preventivă în două piețe din municipiul Drobeta Turnu Severin - piața Mircea și piața Crihala (Sârbilor). Mesajul preventiv a fost diseminat prin distribuirea de materiale suport aferente campaniilor naționale (afișe, pliante, flyere).

Având în vedere faptul că în această perioadă rece riscul producerii incendiilor în locuințe este crescut, colegii noștri au pus accent pe prevenirea incendiilor provocate de coșurile de fum necurățate sau de instalațiile electrice necorespunzătoare.

Pe această cale, pentru a preîntâmpina producerea unor situații nedorite, care pot genera nu doar pagube materiale însemnate, ci chiar pierderi de vieți omenești, reamintim cetățenilor că este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coșurilor de fum.

Ca măsură de siguranță, se recomandă utilizarea aparatelor electrice, a cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie fără defecţiuni sau improvizaţii și fără a suprasolicita reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori!

Atragem atenția că este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire (reșouri, calorifere electrice, aeroterme etc.) defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate.

În vederea creșterii gradului de siguranță în rândul populației, amintim că, pe timpul nopţii sau la părăsirea locuinţei, focul din sobe trebuie stins și aparatele electrice de încălzit deconectate.

O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor, care trebuie supravegheaţi permanent.

Întrucât temperaturile sunt în scădere și există posibilitatea emiterii unor avertizări de fenomene meteorologice periculoase, recomandăm cetățenilor să urmărească buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

În speranța că cetățenii vor conștientiza riscurile la care se pot expune și vor da dovadă de responsabilitate, este esențial să adopte o conduită preventivă, menită să le protejeze siguranța și bunăstarea.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

ISU Mehedinți - Conferință de presă

1.     Data: 15.01.2026

2.     Teme prezentate:

·        Activitatea Inspecției de Prevenire în perioada sărbătorilor

·        Activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Informării Preventive

3.     Nivel de reprezentare ISU Mehedinți: purtător de cuvânt.

4.     Alte instituții: nu a fost cazul.

5.     Teme sensibile rămase în atenție: Nu.

6.     Au participat 5 reprezentanţi ai mass-media: Terra Sat, Mehedințiul Meu, Orșova 24.

Probleme sau reacții negative - nu au fost.

Documente