CONFERINȚĂ DE PRESĂ 04.09.2026 Măsuri pentru începerea în condiții corespunzătoare a anului școlar 2026-2027
Siguranța copiilor în mediul școlar este pentru instituția noastră o prioritate de necontestat. Prin respectarea strictă a măsurilor de prevenire a incendiilor și prin instruirea adecvată a elevilor și a personalului, putem asigura un mediu sigur și protejat pentru toți cei implicați în procesul educațional.
În anul școlar 2025-2026, ISU Mehedinți a derulat acţiuni orientate spre consolidarea protecţiei în instituțiile de învățământ astfel încât, consecinţele tipurilor de risc să fie minimizate, iar starea de normalitate să fie restabilită în cel mai scurt timp.
Activităţile desfășurate în perioada de referință au vizat permanent îndeplinirea funcţiilor de coordonare, îndrumare, control, acordare de asistenţă tehnică de specialitate pentru prevenirea producerii situaţiilor de urgenţă, informarea preventivă şi pregătirea cadrelor didactice și a elevilor referitoare la comportarea în situaţii de urgenţă, precum şi avizarea – autorizarea privind securitatea la incendiu a clădirilor cu destinația învățământ.
Personalul Inspecţiei de Prevenire execută permanent controale și verificări la unitățile de învățământ din județ, iar acolo unde identificăm neconformități pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, depunem eforturi, împreună cu factorii de răspundere de la nivel local și județean, pentru remedierea acestora cât mai rapid cu putință, iar dacă este cazul, aplicăm măsura sancționării contravenționale a responsabililor.
Controalele de prevenire vizează în special:
1. Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de conducătorul instituției;
2. Documentele și evidențele specifice privind apărarea împotriva incendiilor;
3. Organizarea activității de apărarea împotriva incendiilor la locul de muncă;
4. Evaluarea structurilor cu atribuții privind apărarea împotriva incendiilor;
5. Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor din punct de vedere constructiv (gradul de rezistență la foc, distanțele de siguranță, căi de evacuare, case de scări);
6. Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor din punct de vedere al instalațiilor de protecție împotriva incendiilor;
7. Respectarea în teren a măsurilor stabilite din punct de vedere organizatoric.
În anul școlar anterior, în timpul controalelor efectuate, au fost constatate 492 de deficiențe specifice. Dintre acestea, 16 au fost remediate operativ în timpul inspecției. Pentru deficiențele înregistrate, au fost aplicate 300 de avertismente și 89 de amenzi contravenționale în cuantum de 124.500 lei.
Principalele nereguli constatate în urma controalelor au fost: reducerea gabaritelor căilor de evacuare prin depozitarea diferitelor materiale, neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, nemarcarea căilor de evacuare pentru persoane în caz de incendiu cu indicatoare standardizate, neafișarea instrucţiunile specifice pe fiecare loc de muncă cu risc de incendiu, neasiguararea necesarului mimim de stingătoare portabile cu pulbere, neverificarea instalației electrice, nefuncționarea corpurilor de iluminat aferente instalației de iluminat de securitate pentru evacuare, nefuncționarea la parametrii proiectați a instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu.
Menționăm faptul că, atunci când este posibil, controalele desfăşurate includ şi executarea de exerciţii de alarmare-evacuare, cu angrenarea elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar, pentru formarea deprinderilor acestora în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, cât și activităţi de informare preventivă şi educare a elevilor în ceea ce privește comportamentul în cazul producerii unui incendiu sau a altor situaţii de urgenţă.
Unităţile de învăţământ reprezintă o categorie aparte, prin prisma faptului că aceste categorii de obiective sunt frecventate de același public. Prin activităţile de informare preventivă pe care instituţia noastră le desfăşoară permanent, s-a încercat ca beneficiarii (preşcolarii, elevii, profesorii şi personalul auxiliar) să cunoască specificul clădirii, unde sunt amplasate mijloacele de apărare împotriva incendiilor, căile de evacuare, locul de întâlnire în caz de incendiu etc.
De asemenea, echipajele de pompieri militari efectuează periodic misiuni de recunoaştere în teren la instituții de învățământ, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi, mijloace de primă intervenție şi alte aspecte de interes operativ.
Toate aceste activități, desfășurate sub coordonarea cadrelor unității noastre, au ca țintă asigurarea climatului de siguranță în școli, dar și instruirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităţilor de învăţământ, fapt pentru care am mizat foarte mult pe interacțiunea directă cu aceștia, pentru obținerea rezultatelor pe care ni le dorim cu toții în ceea ce privește educația, pregătirea și comportamentul adecvat în cazul în care ne confruntăm cu anumite pericole.
În timpul controalelor din anul școlar anterior, s-au desfășurat 123 de exerciții și 122 de instruiri, fiind pregătite practic 17.705 de persoane. În același context, inspectorii noștri au diseminat și materiale informative aferente campaniilor naționale inițiate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Pe lângă aceste exerciții practice, pompierii militari au fost alături de copii, cu ocazia diferitelor evenimente sau programe școlare sau la invitația cadrelor didactice, purtând discuții deschise și constructive cu aceștia, menite să sporească cunoștințele și aptitudinile elevilor în domeniul situațiilor de urgență.
Referitor la procesul de autorizare din punctul de vedere al securităţii la incendiu, structurile Inspecţiei de Prevenire au venit în întâmpinarea beneficiarilor, pentru soluţionarea situaţiilor existente şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate necesare.
Contactul nostru cu instituțiile de învățământ este permanent, scopul nostru fiind acela de a forma o echipă, care împreună, să găsească cele mai eficiente și mai rapide soluții, astfel încât școlile în care învață copiii noștri să reprezinte un mediu sigur. În acest sens, personalul Inspecţiei de Prevenire a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 68 de cazuri, în vederea obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu.
În perioada de referință, ISU Mehedinți a înregistrat 19 solicitări pentru emiterea avizului de securitate la incendiu și 15 solicitări pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu, fiind eliberate până în prezent 8 avize de securitate la incendiu pentru clădiri existente ale unităților de învățământ, respectiv 2 autorizații de securitate la incendiu pentru clădiri noi și 8 autorizații pentru clădiri existente ale unităților de învățământ.
Ca urmare, la nivelul județului Mehedinți, din totalul celor 335 de clădiri cu destinația de unități de învățământ, 185 nu fac obiectul avizării-autorizării, 119 au obținut autorizația de securitate la incendiu, iar 31 sunt în diferite etape ale procesului de avizare - autorizare, cu mențiunea că 18 dintre acestea dețin avizul de securitate la incendiu.
Un lucru important pe care dorim să-l subliniem este faptul că, beneficiarul este exclusiv responsabil pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu maximizează riscul producerii. Acest aspect nu exclude necesitatea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, specialiștii noștri fiind într-o continuă activitate de actualizare şi identificare a clădirilor care necesită autorizaţie de securitate la incendiu şi de îndrumare a administratorilor acestora referitor la documentele ce trebuie întocmite pentru obținerea acestui act administrativ.
Avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu se eliberează pentru construcţii noi sau pentru dezvoltarea (extinderea), modernizarea ori pentru schimbarea destinaţiei celor existente (art. 30, alin. 1 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare).
Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu se stabilesc în funcţie de categoria de importanţă, regimul de înălţime, destinaţie, suprafeţe construite desfăşurate, număr de utilizatori etc.
Precizăm că unitățile de învățământ nu intră sub incidența H.G. nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționarii ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, în sensul în care nu poate fi dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu.
În anul școlar 2025-2026, în județul nostru a fost înregistrat un incendiu la o unitate de învățământ, fără să fie înregistrate victime.
ISU Mehedinți va continua executarea activităților specifice de control și îndrumare, atât pentru asigurarea începerii anului școlar 2026-2027 în siguranță, cât și pentru asigurarea respectării măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pe lângă controalele de prevenire, periodic vor avea loc exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă (în majoritatea dintre acestea fiind exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur), instruiri, convocări, ședințele de lucru și recunoașteri în teren pentru stabilirea și/sau actualizarea concepției de intervenție.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” își manifestă, și pe această cale, disponibilitatea acordării asistenței tehnice de specialitate în vederea obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu și vă reamintim că documentațiile de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu se realizează, începând din acest an, EXCLUSIV în format electronic.
Asigurarea siguranței în școli nu este pentru noi doar un obiectiv, ci și o obligație morală față de viitorul generațiilor noastre. Cu toții avem copii și de aceea trebuie să fim vigilenți și responsabili în toate acțiunile noastre, pentru ca fiecare instituție de învătământ să rămână un loc de învățare sigur și fără riscuri.
ISU Mehedinți - Conferință de presă
1. Data: 04.09.2026
2. Teme prezentate:
- Măsuri pentru începerea în condiții corespunzătoare a anului școlar 2026-2027;
- Răspunsuri la întrebări.
3. Nivel de reprezentare ISU Mehedinți: șef Inspecția de Prevenire, colonel Brîndușoiu Teodor;
4. Alte instituții: IPJ, IJJ.
5. Teme sensibile rămase în atenție: Nu.
6. Au participat 7 reprezentanţi ai mass-media: Terra Sat, Tele 2, Mehedințiul Meu, Orșova 24.
Probleme sau reacții negative - nu au fost.



