Pompierii sunt acei oameni care și-au ales nu doar o meserie, ci o vocație, despre care mulți cred că înseamnă doar a stinge incendii.

Ce fac pompierii? Se urcă în autospeciala de intervenție, ajung la locul evenimentului, sting focul și ulterior pleacă. Pare simplu, nu? Tehnic. O rutină.

Sunt cetățeni care spun că ,,Pompierii își fac doar datoria… sunt plătiți pentru asta.”

Însă, doar cine nu a plecat niciodată de la o intervenție cu mirosul de fum simțit până în stomac, poate spune asta.

Eu, de cele mai multe ori, stau la distanță. Îi privesc. Îi fotografiez. Le văd privirile, agitația, efortul, dorința de a face tot ce pot pentru a salva. Apoi eu plec…dar ei rămân. Ei rămân acolo, printre ziduri înnegrite, printre oameni speriați, printre lucruri pierdute.

Eu ajung acasă mirosind a fum și mă gândesc la ei, la colegii mei. Oare ei au ales această meserie? Sau meseria i-a ales pe ei?

Seara trecută, în Drobeta Turnu Severin, au fost din nou acolo, în fața focului. Un incendiu izbucnit la parterul unui bloc, oameni evacuați, o casă plină de fum și de pericole. O intervenție grea, care a durat până spre dimineață.

La fața locului au fost echipaje care au acționat fără ezitare, deși întâmpinau dificultăți, una după alta. 17 pompieri, comandantul detașamentului și șeful Centrului Operațional au coordonat și au muncit cot la cot. Și, printre ei, un coleg aflat în timpul liber, sergent major Roșca Andrei. Nu se afla în tura de serviciu. Nu trebuia să fie acolo. Era acasă, aproape de locul incendiului. Dar când a auzit, a venit. A luat echipamentul și a intervenit alături de colegii lui.

Pentru că așa sunt pompierii. Nu pot sta deoparte când cineva are nevoie.

De aceea, când vedem o autospecială trecând pe stradă, poate ar trebui să ne oprim o clipă și să ne gândim - cei care sunt acolo nu sunt doar oameni care își fac datoria. Sunt oameni care simt, trăiesc, se tem uneori, dar merg înainte.

Ei nu sting doar flăcări. Ei duc cu ei greutatea fiecărei intervenții. Și, deși pleacă acasă mirosind a fum până în adâncul sufletului, rămân mereu cu o scânteie - cea a curajului și a dăruirii.