Briefing de presă - prezentarea noilor ambulanțe SMURD
La ISU Mehedinți au ajuns 4 ambulanțe noi SMURD, destinate celor mai grave urgențe. Autospecialele oferă un spațiu de lucru mai generos și sunt dotate cu echipamente de ultimă generație. Fiecare ambulanță este încadrată de un echipaj format din 3 paramedici, fiind pregătiți să intervină situații de urgență.
Știai că 200 de ambulanțe noi de tip C vor intra în dotarea SMURD și a Serviciilor de Ambulanță Județene?
Până în prezent au fost livrate 161 de ambulanțe (123 către SAJ și 38 către SMURD), iar întregul proces de distribuție se va încheia în luna august.
Ambulanțele de tip C ale SMURD - Terapie Intensivă Mobilă (TIM) - sunt încadrate de echipaje de formate din medic, asistent medical și doi paramedici, fiind destinate intervențiilor la cele mai grave urgențe și acordării terapiei intensive prespitalicești.
Ambulanțele de tip C ale SAJ sunt încadrate de un medic, un asistent medical și un ambulanțier și asigură asistență medicală de urgență avansată și transportul pacienților aflați în stare critică.
Noile ambulanțe oferă un spațiu de lucru mai generos și sunt dotate cu echipamente moderne, precum videolaringoscop, bodycam, detector de gaze, sisteme de dezinfecție și dispozitive automate pentru compresii toracice, contribuind la intervenții mai rapide și mai eficiente.
ISU Mehedinți - Briefing de presă
1. Data: 28.07.2026
2. Teme prezentate: Prezentarea noilor ambulanțe SMURD
3. Nivel de reprezentare ISU Mehedinți: plt. adj. șef Grămescu Doru – coordonator SMURD, purtător de cuvânt.
4. Alte instituții: -
5. Teme sensibile rămase în atenție: Nu.
6. Au participat 6 reprezentanţi ai mass-media: Terra Sat, Tele 2, Orșova 24, Mehedinți la zi.
Probleme sau reacții negative - nu au fost.



