Activităţi dedicate Zilei Pompierilor din România

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită la data de 13 septembrie,  zi marcată de un eveniment semnificativ în istoria armei - ,,Bătălia din Dealul Spirii”, care consfinţeşte dorinţa naţională de autodeterminare, dusă până la sacrificiu.

Se împlinesc 177 de ani de la această luptă eroică purtată de pompierii militari, la 13 septembrie 1848, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română.

 Cu această ocazie, premergător Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al Judeţului Mehedinţi organizează puncte de informare preventivă, expoziții cu tehnică şi mijloace de intervenţie pentru salvare, descarcerare și prim-ajutor.

 

Ø În acest weekend, 06-07 septembrie, în intervalul orar 10:00-15:00, pompierii mehedințeni vor fi prezenți în cele două centre comerciale din municipiul Drobeta Turnu Severin, Centrul Comercial Supernova și Severin Shopping Center, unde vor organiza puncte de informare preventivă și expoziții cu o parte din tehnica şi mijloacele de intervenţie din dotarea ISU Mehedinți, folosite pentru salvarea semenilor, a bunurilor acestora şi a mediului. De asemenea, paramedicii SMURD, împreună cu voluntari, vor fi alături de cetățeni, efectuând acțiuni de măsurare a tensiunii arteriale.

 

Ø Tot în acest sfârșit de săptămână, pompierii din cadrul Inspecţiei de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților vor fi prezenți în zone cu afluență de persoane de pe raza județului, respectiv piețe și târguri săptămânale, pentru a conștientiza cetățenii cu privire la respectarea regulilor pe diferite tipuri de riscuri, dar și a modului de comportare ce trebuie adoptat în funcție de situația de urgență întâmpinată.

Joi, 11 septembrie, în intervalul 10:00-14:00, cetățenii sunt așteptați pe esplanada Crișan din Drobeta Turnu Severin pentru a cunoaște specificul misiunilor de intervenție ale pompierilor, dar și comportamentul ce trebuie adoptat în funcție de manifestarea riscurilor. Totodată, cei interesați vor putea vedea o parte din tehnica de intervenție din dotarea Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.

Activitățile dedicate Zilei Pompierilor se vor încheia vineri, 12 septembrie, cu un simpozion ce va avea loc la Palatul Culturii ,,Teodor Costescu” - sala Virgil Ogășanu, iar pe esplanada Fântânii Cinetice vor fi amplasate puncte de informare preventivă, dar și o expoziţie cu o parte din tehnica de intervenţie şi accesoriile folosite de pompieri pe timpul misiunilor, între orele 10:00-14:00.

Sâmbătă, 13 septembrie, în intervalul orar 10:00-16:00, subunităţile noastre îşi vor deschide porţile pentru a dezvălui vizitatorilor o parte din activitatea salvatorilor mehedințeni.

Îi invităm pe toți cei care doresc să cunoască misiunile pompierilor, dar și pe cei din spatele echipamentelor de intervenție, să fie alături de noi!

Documente