Pompierii mehedințeni alături de credincioși

Astăzi, 06 ianuarie, 21 de pompieri mehedințeni au fost prezenți la manifestările religioase prilejuite de Bobotează , care au avut loc în localitățile Drobeta Turnu Severin, Șimian, Schela Cladovei și Gruia, unde au fost organizate slujbe religioase de sfnțire a apei fuviului Dunărea. 


Aceștia au fost alături de credincioși pentru a asigura desfășurarea în siguranță a evenimentelor și pentru a f pregătiți să intervină, dacă situația ar f impus-o. 
Astfel, au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin și Stației de Pompieri Vânju Mare, cu ambulanțe SMURD, ambarcațiuni și autospeciale de intervenție. 

Un moment important al manifestărilor religioase l-a constituit recuperarea Sfintei Cruci din apele Dunării de către credincioșii curajoși. Pentru ca această tradiție să se desfășoare în deplină siguranță, pompierii salvatori au fost prezenți în imediata apropiere pe tot parcursul evenimentului.

La activități au participat și echipaje de paramedici SMURD, pregătite să acorde primul ajutor califcat și asistență medicală de urgență. Din fericire, ceremoniile religioase dedicate acestei sărbători s-au desfășurat fără incidente sau evenimente negative.