O carieră aprinsă, o pensionare binemeritată!

Astăzi l-am sărbătorit pe colegul nostru, plutonier adjutant șef Cîmpianu Daniel, subofțer administrativ principal în cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare, care, după peste 22 de ani de activitate în structurile militare, încheie un capitol important al vieții și pășește cu demnitate 
într-o nouă etapă - pensionarea.


De-a lungul timpului, s-a remarcat ca o persoană implicată în toate activitățile 
subunității, mereu gata să ofere sprijin colegilor, adesea depășind atribuțiile funcției sale. A fost prezent acolo unde era nevoie, contribuind inclusiv la renovarea subunității, demonstrând, prin fapte și devotament, respect față de meserie.

A fost, și va rămâne mereu, un coleg pe care te puteai baza oricând, un om harnic  și dedicat, un exemplu de profesionalism în fecare zi petrecută în uniforma de pompier!